PREZENTARE Turneul Campionilor: Nadal și Del Potro, ghinioniștii de serviciu - Federer, marile speranțe ale fanilor și tăvălugul Djokovic - Hotnews Mobile
1 € 4,6650 1 USD 4,0855luni 19 nov 2018

PREZENTARE Turneul Campionilor: Nadal și Del Potro, ghinioniștii de serviciu - Federer, marile speranțe ale fanilor și tăvălugul Djokovic

de Adrian Ilincescu Vineri, 9 noiembrie 2018, 9:19
- a A+
Imagine
​Ultimele ediții ale Turneului Campionilor nu au putut alinia la start tot ce a avut mai bun circuitul ATP, iar acest an nu va face excepție - Rafael Nadal și Juan Martin del Potro au fost nevoiți să declare forfait. L-am regăsit însă pe Novak Djokovic (absent în 2017), sârbul având o <foame> teribilă de rezultate. După ce a pierdut în tiebreak-ul decisivului cu sârbul la Paris (a fost un meci foarte echilibrat), Roger Federer a reaprins speranțele fanilor în câștigarea unui trofeu. Încă un detaliu: campionul en-titre, Grigor Dimitrov, nu a prins un bilet pentru Londra, la fel si David Goffin, finalist cu an în urmă.



Ne-am obișnuit în ultimii ani ca de la Turneul Campionilor să lipsească cel puțin un nume mare. Anul acesta vor fi doi, Rafael Nadal (a obținut primul matematic calificarea la Londra) și Juan Martin del Potro (câștigător la Indian Wells, finalist la US Open, sfert finalist la Wimbledon).

Îl avem însă înapoi pe Nole, cu toată defensiva lui ermetică. De asemenea, după ce a bifat semifinala la Paris, Federer a anunțat că marele lui obiectiv pentru finalul de an este Turneul Campionilor. Avem toate ingredientele pentru un turneu cu mult tenis de calitate și suntem siguri că spectacolul nu va lipsi din O2 Arena. Competiția va avea loc în perioada 11-18 noiembrie 2018.

O2 Arena - Templul tenisului pe final de sezon

Imagine


Văzută de sus, "O2 Arena" este desprinsă parcă dintr-un film SF - o construcție complexă, gazdă tenisului la final de an începând din 2009. Atunci a fost prima ediție a Turneului Campionilor care a avut loc în Londra. Cu o capacitate de 17.500 de locuri , arena londoneză se află pe locul doi într-un clasament all-time al gazdelor (la egalitate cu "Acer Arena" din Sydney). Pe primul loc se află Madison Square Garden, din New York, cu 18.000 de locuri.

O2 Arena - Date tehnice

Coordonate - 51°30′10.79″N 0°0′11.28″E.
Cea mai apropiată stație de metrou:
North Greenwich.
Arena a fost construită între 2003 si 2007.
Arhitect: HOK Sport.
Locatie: Greenwich Peninsula, Londra, SE10.
A fost inaugurată pe 24 iunie 2007.
De-a lungul timpului, în "O2 Arena" au avut loc multe concerte, nume importante cântând aici: Muse, Simply Red, Led Zeppelin etc.
Înălțime: 52 de metri.
Înălțimea stâlpilor de oțel:
100 metri.
Capacitate:
20.000 de locuri la concerte.
Dispune, printre altele, de 11 săli de cinema și două săli de concerte.
Costuri de construcție: £100m.

Imagine


Cum arată Grupele de la Turneul Campionilor:

Grupa Guga Kuerten

[1] Novak Djokovic (SRB)
[3] Alexander Zverev (GER)
[5] Marin Cilic (CRO)
[8] John Isner (USA)

Grupa Lleyton Hewitt

[2] Roger Federer (SUI)
[4] Kevin Anderson (RSA)
[6] Dominic Thiem (AUT)
[7] Kei Nishikori (JPN)

* Primii doi clasați din cele două grupe se vor califica în semifinale, acolo unde se va juca după sistemul locul unu dintr-o grupă vs locul doi din cealaltă grupă. Meciurile de la Turneul Campionilor se joacă după regula cel mai bun din trei seturi.

Karen Khachanov și Borna Coric sunt cele două rezerve ale turneului (în cazul unei accidentări, Karen va fi prima rezervă, iar Borna a doua).

Prezentarea jucătorilor de la ediția din 2018

NOVAK DJOKOVIC

Imagine


"Nole is back" - După două sezoane mai degrabă agonizante, sârbul și-a regăsit în a doua parte a lui 2018 reperele. Și le-a găsit atât de bine, încât a cucerit Wimbledon-ul, US Open-ul, titlul de la Shanghai și a bifat o finală la Paris (învins surprinzător de Karen Khachanov).

Djoker-ul se deplasează fantastic, închide foarte bine oportunitățile adversarilor, are în defensivă o armă perfectă, iar atunci când este în dificultate servește ca în zilele lui cele mai bune. Este mare favorit la câștigarea competiției, iar dacă va reuși acest lucru, atunci îl va egala pe Federer la numărul de titluri (6).

Se poate lăuda cu 49 de victorii în acest sezon, pierzând de 11 ori.

ROGER FEDERER

Imagine


Câștigător de șase ori al Turneului Campionilor (record absolut), Federer este îndreptățit să spere la încă un trofeu pe tărâm londonez. Jocul său nu a fost unul neapărat grozav în toamna acestui an, dar la Paris a arătat că poate juca de la egal la egal cu omul momentului, Novak Djokovic.

Cu toate că a pierdut, Roger a făcut-o la diferență de doar câteva puncte, deși în fața lui se afla tăvălugul Novak. A început anul câștigând Australian Open, a revenit pe locul întâi în lume, iar apoi a luat tradiționala pauză în sezonul de zgură.

Wimbledon-ul a reprezentat o mare dezamăgire, pierzând în sferturi în turneul său "de casă" după ce a avut 2-0 la seturi împotriva lui Kevin Anderson. Serviciul ar putea fi o armă importantă pentru elvețian, alături de puternicul său forehand. Decisiv în 2017 (mai ales în cele patru victorii consecutive cu Rafael Nadal), backhand-ul lui Roger nu s-a simțit chiar confortabil în ultima parte a sezonului, iar dacă va face ajustările necesare, atunci Mister Perfect va avea un motiv în plus să viseze la al șaptelea titlu.

Are 46 de victorii în acest an și 8 înfrângeri.

ALEXANDER ZVEREV

Imagine


Deja o prezență constantă la vârful ierarhiei ATP, Alexander Zverev a înregistrat cele mai bune rezultate ale sale din acest sezon pe zgură, acolo unde a câștigat turneul de la Madrid și a pierdut finala de la Roma (în fața lui Nadal). Are toate armele necesare pentru a câștiga într-o zi bună împotriva oricui din circuit, însă în ultimul timp a arătat carențe la nivel de concentrare. Alternează momentele bune cu cele în care este de nerecunoscut, însă poate fi un nume de luat în seamă pentru fazele superioare de la Londra.

Are 54 de victorii în 2018 și 18 înfrângeri.

KEVIN ANDERSON


Imagine


Uriașul sud-african a arătat și în 2018 că se poate bate la nivel înalt în circuitul masculin, finala de la US Open din 2017 nefiind deloc o întâmplare. În spatele unui serviciu foarte puternic (principala sa armă), Kevin Anderson își poate deschide după bunul plac terenul. Deplasarea pe lateral rămâne un punct slab, însă chiar și aici a adus îmbunătățiri.

Este agresiv la retur, vine la fileu atunci când momentul i-o permite și este în general greu de lobat sau pasat datorită celor 198 de centimetri. A reușit surpriza turneului de la Wimbledon după ce a revenit de la 0-2 la seturi cu Roger Federer, eliminând-ul pe Rege din <casa> lui. Stă foarte bine la salvarea mingilor de break, 65%, aici văzându-se precizia serviciilor sale.

Are 45 de victorii și 17 înfrângeri în 2018.

MARIN CILIC

Imagine


A început anul perfect, cu o finală la Australian Open (învins fiind de Roger Federer), iar printre altele a mai bifat o semifinală la Roma (depășit de Alexander Zverev). A reușit 570 de ași în acest sezon, serviciul rămânând un aspect la care croatul excelează. I-a <luat> recent lui Djokovic un set la Masters-ul de la Paris, însă a cedat până la urmă în fața sârbului.

Pe lângă puterea serviciului, Cilic are o dreapă explozivă, capabilă să facă multe lovituri câștigătoare și un rever stabil în duelurile dure de pe cross. Rămâne usor deficitar la capitolul deplasare, cu toate că și-a îmbunătățit semnificativ și acest aspect în ultimii ani.

Are 41 de victorii în 2018 și 18 înfrângeri.

DOMINIC THIEM


Imagine


Austriacul a arătat și în acest sezon că este unul din cei mai buni jucători din lume pe zgură, finala de la Roland Garros fiind un argument în acest sens. A fost depășit categoric de Rafael Nadal, însă ibericul este un fenomen atunci când vorbim despre al doilea Grand Slam al anului de tenis.

Are un serviciu capabil să facă diferența în multe momente, o dreaptă incomodă cu mult topspin și un rever violent cu o singură mână. De asemenea, se deplasează foarte bine pe teren, însă are (la fel ca și Zverev) unele probleme atunci când vine vorba de concentrare. <Dispare> uneori de pe teren, iar apoi nu mai poate reveni cu șanse reale în confruntare. A jucat un meci incredibil la US Open contra lui Rafael Nadal, una din cele mai spectaculoase dispute din actualul sezon.

Are 53 de victorii și 18 înfrângeri în 2018.

KEI NISHIKORI


Imagine


Măcinat de diverse probleme medicale, Kei a ratat complet începutul de sezon, iar primul rezultat dătător de încredere a venit la Monto Carlo, acolo unde a fost învins în finală de Rafael Nadal. După un sfert de finală la Wimbledon (depășit de Djokovic) a mai bifat o semifinală la US Open (învins tot de Nole).

Nu a câștigat niciun titlu în acest sezon, însă nu a avut un sezon <plin>, problemele medicale dându-i peste cap unele calcule. Rămâne de văzut cât de bine este din punct de vedere fizic și la Londra, turneu unde în ultima perioadă este o prezență constantă. Rămâne un jucător incomod, capabil să reziste mult timp în schimburi.

A reușit în acest an 42 de victorii și a pierdut de 19 ori.

JOHN ISNER

Imagine


Cel mai important rezultat al anului este pentru uriașul american titlul de la Miami, acolo unde a trecut, pe rând, de Vesely, Youzhny, Cilic, Hyeon Chung, Del Potro și Zverev. A mai bifat o semifinală la Wimbledon, pierdută dupa 24-26 în decisivul maraton cu Kevin Anderson.

A reușit 1173 de ași în 2018, fiind lesne de înteles pentru toată lumea care este principala sa armă. A salvat 69% din mingile de break pe care le-au avut adversarii, iar capitolul la care stă cel mai slab este deplasarea în teren (are totuși 2,08 metri).

În acest sezon s-a impus în 34 de cazuri și a pierdut de 19 ori. A ajuns la Londra după abandonul lui Rafael Nadal.

Diferența de fus orar

Între Londra și România diferența de fus orar este de două ore. Când la București este, de exemplu, ora 14:45, la Londra este 12:45. În România, competiția poate fi urmărită în direct la Digisport și Telekom Sport.

De-a lungul timpului, Turneul Campionilor s-a disputat pe "Carpet", în 1974 s-a jucat pe iarbă (la Melbourne - Kooyong Stadium), "Outdoor Hard" la Houston (în 2003 și 2004) și "Indoor Hard" în aceste momente (în O2 din Londra) – Suprafață de joc din "O2" - Acrylic, indoor, suprafață rapidă

Imagine


Turneul Campionilor este, înainte de orice, cel mai mare turneu indoor care are loc în circuitul ATP, eveniment care atrage peste 260.000 de spectatori în fiecare an. Campionul neînvins (dacă va exista așa ceva anul acesta la Londra) va pleca acasă cu un cec în valoare de $2.7 milioane. Premiile totale sunt în valoare de $8.000.000.

Puncte și bani la Turneul Campionilor

O victorie la Turneul Campionilor este recompensată cu 200 de puncte în clasamentul ATP de simplu. Calificarea în finală va aduce alte 400 de puncte, în timp ce marele câștigatător va primi 500 de puncte (pe lângă ceea ce a acumulat deja până în acel moment).

Un eventual campion neînvins va pleca de la Londra cu 1500 de puncte.

Cu câți bani sunt recompensate victoriile de la TC: simplu și dublu

Imagine


Sistemul de joc al competiției de la Londra

Imagine


Cine a găzduit de-a lungul timpului Turneul Campionilor

Tokyo a fost orașul care a avut onoarea de a găzdui prima ediție a competiției, în anul 1970. Trofeul i-a revenit la acel moment lui Stan Smith (l-a învins pe Rod Laver în marea finală). Au urmat alte orașe mari pe harta întrecerii care adună la un loc pe cei mai buni jucători ai anului: Paris, Barcelona, Boston, Melbourne, Stockholm, Houston, New York, Frankfurt, Hanovra, Lisabona, Sydney, Shanghai și Londra.

New York este orașul care a găzduit cele mai multe ediții: 13. Apoi, urmează Londra cu zece ediții (punând-o, desigur, la socoteală și pe cea din acest an) și Frankfurt cu șase.

Londra, capitala tenisului masculin la final de sezon

Imagine


Cine a câștigat trofeul de-a lungul timpului

Roger Federer 6 (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)
Ivan Lendl 5 (1981, 1982, 1985, 1986, 1987)
Pete Sampras 5 (1991, 1994, 1996, 1997, 1999)
Novak Djokovic 5 (2008, 2012, 2013, 2014, 2015)
Ilie Nastase 4 (1971, 1972, 1973, 1975)
Boris Becker 3 (1988, 1992, 1995)
John McEnroe (1978, 1983,1984)
Bjorn Borg 2 (1979, 1980)
Lleyton Hewitt 2 (2001, 2002)
Grigor Dimitrov (2017)
Andre Agassi (1990)
Stan Smith (1970)
Nikolay Davydenko (2009)
Stefan Edberg (1989)
Jimmy Connors (1977)
Alex Corretja (1988)
Gustavo Kuerten (2000)
David Nalbandian (2005)
Manuel Orantes (1976)
Michael Stich (1993)
Guillermo Vilas (1974).

Un singur român a participat în istorie pe tabloul de simplu la Turneul Campionilor

Ilie Năstase este singurul jucător din România care a participa vreodată pe tabloul de simplu de la Turneul Campionilor. Se întâmpla în cinci rânduri (1971, 1972, 1973, 1974 și 1975), Nasty reușind să câștige trofeul în patru cazuri: 1971, 1972, 1973 și 1975.

Imagine


În ceea ce privește competiția de dublu, Horia Tecău nu numai că a luat parte la multe ediții, dar a și câștigat trofeul în 2015, atunci când tot alături de Jean-Julien Rojer a dispus în finală de perechea Florin Mergea / Rohan Bopanna, scor 6-4, 6-3.

Imagine


Roger Federer, jucătorul cu cele mai multe prezențe la Turneul Campionilor

Roger Federer își va trece în cont la ediția din acest an a 16-a prezența la Turneul Campionilor.
Următorul în clasamentul all-time este Andre Agassi (13).

Rafael Nadal, în capul listei jucătorilor care nu au câștigat niciodata Turneul Campionilor

Turneul Campionilor a făcut de-a lungul timpului și <victime> celebre, jucători mari care nu au ridicat niciodată deasupra capului râvnitul trofeu. Rafael Nadal, Jim Courier, Arthur Ashe, Michael Chang, Juan Carlos Ferrero, Carlos Moya și Mats Wilander se află pe această listă.

Imagine


Turneul Campionilor, momente importante de-a lungul istoriei
* Sursa foto: Getty Images

Imagine


Imagine








Ilie Năstase, cel mai bun procentaj la victorie din istoria competiției, peste marele Federer

Există un capitol unde România se află încă pe locul întâi, iar acesta este procentajul la victorie de la Turneul Campionilor. Ilie Năstase este peste Roger Federer, elvețianul ocupând locul al doilea.



Cele mai multe trofee câștigate



Cele mai multe calificări la Turneul Campionilor



Aici poți vedea mingea de meci a tuturor finalelor de la Turneul Campionilor începând din 1990:



De știut despre Turneul Campionilor

  • Recordul de trofee este deținut de Roger Federer: 6.
  • Cele mai multe trofee consecutive: Novak Djokovic - patru. Urmează în ierarhie Ivan Lendl și Ilie Nastase (câte trei).
  • Cele mai multe finale: Roger Federer - zece apariții. Elvețianul este urmat de Ivan Lendl - 9.
  • Cele mai multe finale consecutive: Ivan Lendl - 9. Pe locul al doilea se află, la egalitate, Roger Federer și Ilie Nastase (câte 5).
  • Jucători care au câștigat compețitia fără să piardă vreun meci: Roger Federer (2003, 2004, 2006, 2010, 2011). Pe locul cinci în această ierarhie se află Ilie Nastase (1971, 1972). Ultimul care a reușit o asemenea performanță a fost Andy Murray, în 2016.
  • În acest moment, Turneul Campionilor se joacă după sistemul cel mai bun din trei seturi. Ultima ediție care s-a disputat dupa sistemul "3 din 5" a fost în 2007, atunci când Roger Federer l-a învins pe David Ferrer (6-2, 6-3, 6-2).
  • Va fi ediția cu numărul 49 a competiției în ceea ce privește tabloul de simplu și a 44-a la cel de dublu.
  • Ultimii câștigători: Grigor Dimitrov la simplu, respectiv Henri Kontinen / John Peers la dublu.


Turneul Campionilor pe rețelele de socializare

Contul oficial de Facebook


Contul oficial de Youtube

Contul oficial de Instagram
3512 afisari


Eu sper sa castige un jucator ofensiv
Dalinar [utilizator], Vineri, 9 noiembrie 2018, 19:44
+2/2
Si unul care nu are nevoie de doua maini sa returneze pe BH.
Prezentare impecabila
Belu13 [utilizator], Vineri, 9 noiembrie 2018, 20:30
+2/2
Inca o data, o prezentare de cel mai inalt nivel jurnalistic si sportiv. Va multumim pentru munca depusa. La cat mai multe astfel de articole. Felicitari Hotnews!
inca 3 comentarii comenteaza