Cristian Borcea a plătit cauțiunea de două milioane de lei pentru a rămâne în libertate - Hotnews Mobile
1 € 4,6639 1 USD 4,1283vineri 16 nov 2018

Cristian Borcea a plătit cauțiunea de două milioane de lei pentru a rămâne în libertate

de N.O. Vineri, 9 noiembrie 2018, 13:28
- a A+
Imagine
Fostul finanțator de la Dinamo, Cristian Borcea, a achitat, joi seară, cauțiunea de două milioane de lei stabilită ca să poată rămâne în libertate în dosarul în care e cercetat de procurorii DIICOT pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, relatează Mediafax.



Cercetările efectuate de procurorii DIICOT au relevat faptul că grupul infracţional a acţionat coordonat în intervalul ianuarie 2010-octombrie 2013, pe două circuite fictive de tranzacţionare dezvoltate în jurul unui nucleu comun de societăţi/persoane în scopul înregistrării în contabilitate de cheltuieli nereale, şi spălării sumelor de bani astfel rezultate prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale sau transferuri financiare interne sau externe.

Grupul infracţional organizat a fost constituit de către mai mulți bărbați, între care și Cristian Borcea, fostul finanțator Dinamo, dar și foști șefi ai Rompetrol Group.

Aceștia, prin intermediul societăţilor comerciale ce le deţineau au încheiat în scop evazionist contracte fictive pe primul circuit de tranzacţionare, disimulând astfel transferul sumelor de bani, care ulterior erau rulate succesiv “în cascadă" prin alte circuite financiare fictive, în scopul spălării şi în final al obţinerii sumelor respective.

În urma verificărilor efectuate de anchetatori a rezultat că societăţile comerciale controlate de către Burcă Vitalie, Dmitriy Grigoryev şi Sergey Vassilyev şi care aveau un comportament fiscal disimulat de tip fantomă au facturat în mod fictiv anumite achiziţii şi prestări servicii şi către alte societăţi comerciale.

Cristian Borcea a fost eliberat din închisoare în luna iulie, din Penitenciarul Jilava, după 4 ani şi 4 luni de închisoare, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să-i admită cererea de eliberare condiţionată. El a ispășit pedeapsa dispusă în dosarul transferurilor de jucători.

Citește și: DIICOT: Control judiciar pentru Cristian Borcea şi o cauţiune de 2 milioane lei
47 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza