USR: Salariului minim diferențiat în funcție de vechime este o inepție - Hotnews Mobile
1 € 4,6639 1 USD 4,1283vineri 16 nov 2018

USR: Salariului minim diferențiat în funcție de vechime este o inepție

de I.R. Vineri, 9 noiembrie 2018, 18:26
- a A+
Imagine
Uniunea Salvați România afirmă că ordonanța de urgență care impune un salariu minim brut mai mare pentru vechimea în muncă de peste 15 ani este "o inepție a unui ministru al Muncii care nu înțelege economia reală", care va duce la îngreunarea angajării românilor mai înaintați în vârstă.



"Vechimea într-o altă meserie decât cea în care urmează să lucrezi nu are valoare economică. Ce importanță are experiența de 15 ani ca vânzător când te angajezi ca șofer sau cea de recepționer când te angajezi pe un post de contabil? Niciuna. Vechimea, chiar și în același post, are o valoare limitată. Peste un număr de ani lucrați într-un domeniu, nu devii neapărat un și mai bun contabil, strungar sau vânzător. Legile și tehnologia se schimbă atât de mult în 15 ani încât trebuie să înveți lucruri noi, nu să faci o activitate la fel cum se proceda acum 15 ani, iar pentru asta să primești bani în plus. Numărul de ani care reprezintă o vechime valoroasă diferă de la o meserie la alta și e chiar reglementată legal, în anumite cazuri, dar niciodată legea nu cere vechime de 15 ani", afirmă deputatul USR Cristian Seidler, membru în Comisia de muncă din Camera Deputaților, citat într-un comunicat de presă.

"După 15 ani de muncă necalificată pe salariul minim, în loc să te încurajeze să te califici, să meriți bani mai mulți, Guvernul te premiază pentru stagnare profesională, pe banii angajatorului privat. Aceasta este viziunea Olguței Vasilescu, ministrul Muncii care a lucrat toată viața la stat", mai spune el.

USR susține că "singurul motiv pentru care Guvernul a decis creșterea salariului minim în funcție de studii și vechime este atragerea de mai multe fonduri la bugetul de stat prin taxe și impozite, în condițiile în care există pericolul depășirii deficitul bugetar."
440 de afisari


salariul minim....
acasa1284285656193 [utilizator], Vineri, 9 noiembrie 2018, 20:30
+1/1
Excelenta observatie a dlui.Cristian Seidler !Nu stiu ce pretentie sa avem de la madam LA MARCHE DU TRAMWAY,Mneaei e total pe langa problematica Ministerului Muncii Vai de biata tarisoara pe ce maini a incaput.
comenteaza