Sorina Pintea: Am primit sesizări de la pacienți cărora spitalele le-au cerut să își cumpere medicamente. Spitalele respective aveau excedent bugetar, puteau să le cumpere - Hotnews Mobile
1 € 4,7537 1 USD 4,3082joi 17 oct 2019

Sorina Pintea: Am primit sesizări de la pacienți cărora spitalele le-au cerut să își cumpere medicamente. Spitalele respective aveau excedent bugetar, puteau să le cumpere

de Alina Neagu Marţi, 18 iunie 2019, 13:36
- a A+
Imagine
​Ministerul Sănătății a primit numeroase sesizări de la pacienți cărora spitalele le-au cerut să își cumpere medicamente, iar ministrul Sănătății spune că a făcut verificări și "spitalele respective aveau excedent bugetar, deci puteau să le cumpere. Nu știu de ce nu o făceau", a afirmat marți ministrul Sorina Pintea, la prima ediție a Forumului Național al Spitalelor.



Sorina Pintea spune că va continua "controalele inopinate" în spitale.

Sorina Pintea a adăugat că anul trecut a fost anul investițiilor în oameni în sistemul sanitar, anul acesta este al investițiilor în echipamente, iar anul viitor al extinderii programelor naționale.

Sorina Pintea a mai atras atentia că managerii pot să scoată posturile disponibile la concurs.

Ministrul Sănătății mai spune că "Este nevoie de o asociație a spitalelor din România. Acesta ar trebui să fie unul din scopurile acestui Forum. Vreau să discut cu reprezentantul acestei asociații. Vreau să îl pun la masa pe acest reprezentant, să negocieze inclusiv cu ministrul Finanțelor."

"Empatie, schimbarea mentalităților. În primul rând schimbarea mentalităților, pentru că aceasta ne va aduce și empatie (…). Așa ceva nu se cumpără", a mai spus ministrul Sănătății.


1295 de afisari


„Excedent” bugetar?
prec [utilizator], Marţi, 18 iunie 2019, 13:45
+4/4
Pentru profani: nu s-au făcut deloc investiții, banii păstrîndu-se pentru măririle de salarii sau „achiziții” făcute de cine trebuie.
ipocrita, ca de obicei
carmen_i [utilizator], Marţi, 18 iunie 2019, 14:09
+2/2
Face controale, dar nu ia masuri. Doar constata, iar apoi ieste in public, sa mai spuna vreo sugestie. Masuri concrete nu ia, doar da din buze.

La sfarsit ne vorbeste de "empatie", desi are o durere profunda in cot de viata si bunastarea pacientilor.
inca 1 comentariu comenteaza
Cookie Settings